Boys, boys, boys.......

Un subiect atat de delicat ,dezbatut si intors pe toate partile....dar sunt convinsa ca e un subiect inepuizabi si tot timpul va mai fi ceva de adaugat... Daca la 12 ani visam ca intr-o buna zi "Fat Frumos " va veni pe un cal alb , fugim in lume si "traim fericiti pana la adanci batranete.."pe parcurs ne-am prins ca nu sta chiar asa treaba. Noi tot timpul spuneam ca un baiat(mai tarziu barbat) trebuie sa indeplineasca cateva "conditii" generale obligatorii...si ocazional ne intrebam la care am fi dispuse sa renuntam, ce "compromisuri" am fi dispuse sa facem pentru a avea o relatie cu acel cineva...raspunsurile se tot schimbau pe parcursul anilor dar iata-ne inca suntem intr-o continua cautare....Sa fim noi prea pretentioase? Sa nu fi intalnit inca persoana potrivita?nu stiu...apropo de persoana potrivita si cliseul ''suflete pereche"....Daca el...sufletul tau pereche...se afla in celalat capat al Planetei si nu o sa-l intalnesti niciodata? ce se intampla atunci? se poate sa ramai cu cineva care e suflelul pereche al altcuiva nu?! Nu stiu daca e logic, daca are sens dar mai avem timp sa aflam...
Nu demult ,cateva dintre noi sustineam sus si tare ca : "vrem sa intram intr-o relatie serioasa"(nu a altcuiva!!!)...vorba aia..avem o varsta(fetelor nu le place cum suna asta:)...mai ales cand o spun eu ,cea mai tanara)bunicii, parintii asteapta cu interes un "eveniment" important in familie dar cand credem ca suntem pregatite gasim o mie si o suta de motive pentru care sa NU intram intr-o relatie:)). Luam pe rand toate posibilitatile, despicam firul in patru, analizam in detaliu care ar fi avantajele si dezavantajele si plecam fiecare acasa si mai confuze si dezorientate decat inainte sa ne intalnim sa punem tara la cale....A doua zi o luam de la capat cu ''subiecti'' noi , alte analize ,alte "dosare" si tot asa...Acuma sa nu va creati o impresie gresita, nu e vorba ca noi...tot incercam..si incercam de pe la..16 ani(personal:). Chiar am iubit intens si pasional de vreo 2 ori zic eu( poate a 2a oara a fost doar o impresie:) si am fost induse in eroare in repetate randuri ca EL e alesul, eram chiar la un pas de altar(dar era prea mare pasul:)). Deci nu se poate spune ca nu suntem sociabile si dechise la nou....Dar barbatii....barbatii sunt atat de complicati, dificili , imaturi... si lista mea de ''complimente" ar putea continua la nesfarsit...dar in fine avem atat de multa nevoie de ei la fel cum au ei de noi( poate ei mai mult:))......Ar mai fi multe de scris dar mi-e sa nu va plictisesc si trebuie sa ma intorc la indatoririle de mamica.
Papa!!! pupi pupi:))